Simona Halep, liderul mondial, este nominalizată cu două lovituri de excepție în ancheta Asociației mondiale a jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA) pentru lovitura anului.
Românca a fost nominalizată pentru o lovitură din meciul cu Agnieszka Radwanska, din turul al treilea al Miami Open, partidă pe care a pierdut-o, dar și cu o lovitură dintr-un meci câștigat în mai în fața rusoaicei Maria Şarapova, din semifinalele turneului de la Roma.
WTA, asociația mondială a jucătoarelor profesioniste de tenis, a împărţit reuşitele anului în două grupe, A (ianuarie – mai) şi B (iunie-octombrie). În grupa Simonei Halep, mai sunt nominalizate Maria Sharapova şi Agnieszka Radwanska în timp ce în grupa B sunt nominalizate lovituri reușite de Caroline Wozniacki, Magda Linette, Maria Sharapova, Hsieh Su-Wei și Ons Jabeur.
Simona Halep a câştigat în 2018, pentru al doilea an consecutiv, „Premiul de favorită a fanilor” în circuitul WTA, în urma unui vot realizat pe site-ul Asociaţiei Jucătoarelor Profesioniste de Tenis. Site-ul WTA a notat că „Simona a reuşit cea mai mare surpriză a lui 2017, detronând-o pe Agnieszka Radwanska după şase ani din topul preferinţelor fanilor”.